Xerox lansează un nou echipament de birou în gama VersaLink


10 Mai 2017

Xerox a lansat pe piața din România echipamentul de imprimare multifuncțional Xerox VersaLink B7025/B7030/B7035. Acesta e unul din cele 29 de imprimante și echipamente multifuncționale cu tehnologia ConnectKey® încorporată lansate la nivel global de Xerox pe 29 martie, în cadrul celui mai important eveniment de acest fel din istoria de peste 110 ani a companiei.

„Lansarea din 29 martie a inclus echipamente pentru fiecare tip de organizație, indiferent de mărime și sector de activitate,” spune Bogdan Cobuz, Enterprise Business Product Marketing Manager, Xerox România. „Xerox VersaLink B7025/B7030/B7035 este un echipament A3, monocrom, ideal pentru business-urile de mici dimensiuni cu angajați care își desfășoară activitatea și din afara biroului și care au nevoie de un echipament compact, dar performant.”

 Xerox VersaLink B7025/B7030/B7035 fac parte din familia de produse Xerox VersaLink®, proiectată pentru grupurile de lucru medii și mici și care include 19 imprimante și echipamente multifuncționale de imprimare (MFP). Toate acestea beneficiază de funcții de mobilitate sigure și ușor de utilizat, conectivitate în cloud și acces la instrumente de creștere a productivității, precum și la aplicații.

Noul echipament VersaLink are un ecran tactil color de 7 inchi, intuitiv, care poate fi personalizat pentru diverse medii de lucru și pentru preferințele utilizatorilor individuali. De exemplu, aceștia se pot conecta instantaneu la serviciile cloud și la dispozitivele mobile, direct din interfața cu utilizatorul.

Toate echipamentele cu tehnologia ConectKey încorporată au acces la Xerox App Gallery, unde utilizatorii găsesc aplicații și funcționalități extinse, cum ar fi Xerox Easy Translator Service. Pentru utilizatorii mobili, galeria include aplicații pentru imprimare/scanare din și către Google Drive™, Microsoft® OneDrive®, Dropbox™, Microsoft Office 365®, Box®, Xerox®DocuShare® și altele.

 

Principalele caracteristici ale echipamentului Xerox VersaLink B7025/B7030/B7035 sunt:

  • Viteză de imprimare de până la 35 ppm
  • Procesor 1,05GHz Dual Core, memorie 2 GB
  • Conectivitate USB 3.0, 10/100/1000 Base-T, NFC, opțional Wi-Fi (497K16750)
  • DADF de 110 de coli
  • Xerox®Standard Accounting (copiere, imprimare, scanare, fax, e-mail), activarea contorizării în rețea, interfață externă
  • Funcție de previzualizare a fișierelor scanate și a faxurilor, OCR integrat
  • Portul USB amplasat frontal permite scanarea rapidă de la orice dispozitive standard de memorie USB către echipament
  • Cost total de exploatare (TCO) avantajos, datorită flexibilității echipamentului
  • Adresă de contacte unificată
  • Tutoriale de configurare simplu de urmărit, pentru utilizatorii noi
  • Imprimare securizată și autentificare prin card pentru controlul accesului

 

 

 Noul portofoliu ConnectKey transformă echipamentele tradiționale de imprimare în adevărați asistenți inteligenți și conectați pentru birou, care se adaptează la nevoile în schimbare ale business-urilor moderne. Fluxurile de lucru personalizate, accesul ușor la cloud și funcțiile de securitate pe mai multe niveluri sunt acum la fel de importante cum erau în trecut imprimarea, copierea și faxul.

Disponibilitate și preț

MFP-ul Xerox VersaLink B7025/B7030/B7035 este disponibil în România prin partenerii autorizați Xerox.